• Poezie

    Hai să nu ne liniştim

    Dorinţa de a muri a 100 de vieţi
    Dorinţa de a trăi a 100 de morţi
    Vorbim despre durere ca despre vreme
    Creem prognoza live
    Vin peste noi învăţători cu umbre cât casa
    Vin prin noi învăţători care suntem noi
    Ce altceva să vină decât ce e deja
    Crezi că ai putere? te-arunc la pământ şi bag cuţitul în tine
    până-ţi curge toată înţelepciunea în pământ
    de unde a venit
    Nu sunt blândeţea întruchipată
    Nu sunt tăcerea dintre furtuni
    Toate vocile lor îmi fierb prin vene
    Paşii lor mă înghit şi mă cresc
    Eu nu mai sunt
    Eu nici n-am fost
    decât o cerere de pace amânată
    de război
    decât un sughiţ în mijlocul unei ceremonii
    şi-o palmă trasă de dragul puterii
    Acum vii tu să mă înveţi
    ce-nseamnă eliberarea de frică
    tu, care n-ai trăit în veci
    într-un corp de femeie
    care vrea să moară
    doar ca să fie în siguranţă
    Îndeplineşte-mi fantezia ultimă
    O cameră plină de învăţaţi care tac dracului odată
    şi ascultă
    şi privesc prin inimă
    În vecii vecilor amin

     

  • Poezie

    Am luat replici de copii şi le-am lipit într-un poem

    aka Nu regret că am lucrat 9 luni într-o grădiniţă

    Eşti un chilot!
    Eşti o broască omorâtă.
    Urâţilor,
    dăm cu tunurile să cadă fetele.

    Mi-am cumpărat şosete groase ca lupii
    şi pastă cu Batman-
    are aromă de coarne.

    Am nevoie de mine.

    Mă duc la piscină cu avionul.
    Mă duc în burtă la mami-
    Eram la doamne doamne când nimeni nu era în burtica nimănui,
    Doar lapte cu fluturi,
    peşte din flori,
    miere de zmeură.

  • Poezie

    peşteală

    mă-mbrăţişează somnul lumii
    într-o dimineaţă cu coroană de soare

    acum, ramurile se ondulează pe ascuns
    spre un centru nevăzut

    dar peste câteva cercuri
    ne vom trezi dincolo de răsărit
    atât de lipiţi de trunchiul unui vis

    încât ne vor creşte şi nouă rădăcini
    drept până în mijlocul clipei

    Photo by Francesco Paggiaro from Pexels

  • Poezie

    clipire

    port o pisică pe spate

    oriunde aş merge,

    îi atârnă coada până în miezul pământului

    şi se încolăceşte în jurul pântecului

    în care spiritul devine materie

    eu privesc altundeva- spre orizont

    spre limbile scoase ale câinilor

    spre cuvintele care ţi se nasc

    din vârfurile degetelor

    şi-mi fac un zeu din lumina care curge

    printre numerele împletite în părul tău

    privesc naşterea zeului,

    iar zeul îmi priveşte privirea

    până când lumea întreagă devine un ochi imens

    deschis larg

    şi clipind spre sine

     

    Photo by Marianna Mercado from Pexels