• Poezie

    dada #x

    Celulo, prezenţa ta rectilinie promovează plăsmuiri obosite
    cu narcise înlănţuite frecându-se descreierat de concepte şi de catedrale
    Al nostru e rugul făinos al creşterii nostalgice spre primitiv
    al nostru strănutul cochet al bronhiilor piezişe

    Ocolit, împlinirea se frământă în slăbiciune
    ţinând o pancartă – “lenea împodobeşte sfios pardoseala nemărginirii”
    Ce lucioasă ţi-e sfârşeala, mănunchi de năzuinţă
    Ce melancolie lucidă îţi incită grimasa
    Mi-ai făgăduit evaporare şi descreşterea cuantică a ruinării
    şi e de necrezut ce omenos te încoronează dezmorţirea

    Pili-m-aş în răspântia dintre devotament şi viaţă lungă
    Culca-m-aş în degetarul garoafei tale de săpun
    Peţi-te-aş onorific cu lirismul unei împărătese gâdilite

    Art by Hannah Höch