• Poezie

    Am luat replici de copii şi le-am lipit într-un poem

    aka Nu regret că am lucrat 9 luni într-o grădiniţă

    Eşti un chilot!
    Eşti o broască omorâtă.
    Urâţilor,
    dăm cu tunurile să cadă fetele.

    Mi-am cumpărat şosete groase ca lupii
    şi pastă cu Batman-
    are aromă de coarne.

    Am nevoie de mine.

    Mă duc la piscină cu avionul.
    Mă duc în burtă la mami-
    Eram la doamne doamne când nimeni nu era în burtica nimănui,
    Doar lapte cu fluturi,
    peşte din flori,
    miere de zmeură.