• Astrologie

    Mini-poveşti cu Chiron

    Despre Chiron

    În mitologia greacă, centaurul Chiron e arhetipul vindecătorului şi al învăţătorului. Născut dintr-un viol, începuturile lui sunt marcate de suferinţă, de ruşine şi de abandon. Mama sa, nimfa Philyra, l-a abandonat într-o peşteră, dorind să scape de stigmă, însă el nu a rămas singur pentru mult timp: zeul Apollo l-a luat ca învăţăcel şi l-a iniţiat în medicină, astrologie, artă, vânătoare. În harta natală, Chiron poate arăta un domeniu al vieţii în care suntem mai predispuşi să ne simţim ruşinaţi, izolaţi, abandonaţi, însă despre care ne simţim motivaţi să învăţăm pentru a ne vindeca traumele şi a-i ajuta şi pe ceilalţi în acest sens. Chiron arată durerile noastre, însă şi abilităţile de a transforma aceste dureri în daruri pentru noi înşine şi pentru ceilalţi. De cele mai multe ori, suferinţa e cea care ne împinge spre căutări interioare.

    Întrucât a trecut dincolo de tendinţele mai puţin nobile ale speciei sale şi şi-a arătat măiestria în artele învăţate de la Apollo, Chiron a devenit cel mai respectat centaur. În harta natală, Chiron arată în ce domeniu/în ce mod putem fi ghizi, învăţători, vindecători pentru ceilalţi.

    Chiron a murit în urma unei săgeţi otrăvite care l-a lovit accidental. Vindecătorul nu a reuşit să se vindece pe sine, însă şi-a păstrat nobilitatea făcând un sacrificiu: a renunţat la imortalitate pentru a-l salva pe Prometeu, încă înlănţuit pe muntele Caucaz pentru că adusese focul umanităţii. Chiron reprezintă sacrificiul, transformarea, arhetipul “vindecătorului rănit”, arătând şi în hărţile noastre natale jocul dintre suferinţă şi vindecare.

    Chiron în Berbec: 2018-2027

    În Berbec, Chiron poate purta rana abandonului, a izolării, a luptei pentru identitatea proprie în contrast cu o lume văzută ca fiind rece sau limitată. Tocmai faţă de această lume putem reacţiona cu indecizie, neclaritate (Balanţa: semnul opus Berbecului), nesiguranţă, adeseori ascunse în spatele unei atitudini de revoltă şi de individualism extrem. Ceilalţi sunt oglinzi care reflectă sinele- adeseori pot reflecta propria noastră furie sau nehotărâre. În spatele orgoliului se află de multe ori dorinţa de conexiune şi de armonie. Chiron în Berbec învaţă să extragă acest medicament din veninul aparent al separării prea mari sau al pierderii complete în ceilalţi şi în aşteptările lor.

    Chiron retrograd in Berbec: 9.07-14.12

    Până în decembrie, Chiron retrograd poate să readucă în viaţa noastră situaţii în care ne-am simţit răniţi, invizibili, dominaţi, cenzuraţi, limitati- situaţii care ne-au afectat simţul sinelui, individualitatea şi ne-au făcut să ne simţim ca şi cum trebuie să luptăm pentru a supravieţui. “Leacul” lui constă în a rămâne în conexiune cu propriile noastre dorinţe şi impulsuri, cu abilitatea noastră de a lua iniţiativa în ceea ce priveşte propria viaţă, acceptându-ne aşa cum suntem şi afirmându-ne poziţia fără agresivitate sau submisivitate. Ce-mi doresc, cum pot să exprim ceea ce sunt fără ruşine? Cum pot să fiu eu însumi, niciodată “prea mult”, “prea sălbatic”, “prea…”, păstrând în acelaşi timp o legătură echilibrată şi cu ceilalţi?

    ***
    Într-o perioadă trecută în care Chiron a fost în Berbec (1918-1927), s-au născut mai multe cărţi care reflectă arhetipul omului singur, în căutarea propriului destin şi sens, cum ar fi “Siddharta” de Hermann Hesse, “Procesul” de Franz Kafka sau “Tărâmul pustiit” de T.S. Eliot. În acelaşi timp, a fost o perioadă de independenţă, de emancipare. Cum vom învăţa de data aceasta să devenim mai încrezători, mai independenţi, mai siguri pe cine suntem, vindecând rănile trecutului?

    [Imagine: Cancel Diana]