Astrologie,  Blog

Umbriri

Nu îmi era foarte clar cum se leagă opoziţiile Rac-Capricorn din ultima perioadă – şi din viitoarea perioadă, având în vedere că Nodurile Lunare rămân în aceste zodii până în 2020- de ceea ce se întâmplă concret în viaţa mea şi a celor din jur, până când nu am fost săptămâna asta la grupul de astrologie ţinut de Cristiana.

Îmi scăpase exact tema care mă arde cel mai mult în momentul asta- judecata, critica, regulile, nevoia de control, care de fapt sunt manifestări mai puţin fericite ale Capricornului. Cu Nodul Sud în această zodie + cu Saturn şi cu Pluto, în perioada aceasta parcă sute –mii?- de ani de patriarhie se concentrează într-o încercare disperată de a continua tradiţia. Tradiţia regulilor, tradiţia lui “trebuie”- trebuie să ai un job stabil şi convenţional, o familie, o casă; trebuie să nu te abaţi de la ce se aşteaptă societatea de la tine; trebuie să tragi din greu ca să reuşeşti, pentru că viaţa e grea şi ai de arătat că-ţi meriţi pâinea; trebuie să taci şi să-ţi înghiţi emoţiile ca să poţi să funcţionezi, să performezi. Nu degeaba femeile au fost/sunt tratate aşa cum ştim, nu degeaba se zice “fii bărbat”, nu degeaba “you’re a pussy” e o insultă, un semn de slăbiciune, deşi realist vorbind, anatomia feminină e atât de puternică încât rezistă să treacă prin ea o întreagă fiinţă umană, în timp ce corespondentul masculin e terminat la o lovitură ceva mai puternică. Slăbiciunea feminină cu care am fost îndoctrinaţi atâta timp a fost doar modul unei societăţi patriarhale (iarăşi, nu degeaba Dumnezeu e văzut ca fiind bărbat) de a se apăra de propria umbra arzându-şi pe rug (la propriu, în Evul Mediu) emoţiile, sensibilitatea, disponibilitatea, receptivitatea, conexiunea cu partea magică, intuitivă a vieţii.

Un prieten tocmai mi-a spus că surorile lui i-au adus, în final, la judecată pe bărbaţii care le-au abuzat în copilărie. Ei au ţesut o întreagă poveste care a aruncat vina pe ele, o încercare disperată de a-şi salva pielea (în ultima perioadă, Jupiter retrograd în Săgetător a trimis opoziţii spre planetele din Gemeni- minciuni, decepţii, abureli). Însă ele au obţinut o primă victorie obţinând un viitor proces. Poate de asta şi scriu cu atâta foc acum- nu dau vina pe bărbaţii, pe şefii, pe taţii, pe autorităţile lumii, însă multe din structurile, din regulile şi din dorinţa de control care ne-au adus unde suntem ca şi umanitate- atât cu rele, cât şi cu realizări importante- urmează să se transforme, să ia o nouă formă mai blândă, mai deschisă, în care disponibilitatea de a simţi se transformă din slăbiciune în putere.

Simultan cu orice revoluţie se intensifică şi forţele care trag în direcţia inerţiei, a păstrării unui status quo expirat. Motivul pentru care am început să scriu postarea asta e pentru că mi-am dat seama că energia aceasta de Capricorn înfometat de putere nu e undeva în exteriorul meu, pentru a o putea învinovăţi confortabil, ci e în mine, în reacţiile, în emoţiile şi în gândurile mele din ultimul timp. Mă surprind judecându-i pe ceilalţi mai mult ca oricând, ca într-o spirală în care mereu vreau mai mult, dar care nu e satisfăcută niciodată. Judec atunci când cineva are o părere diferită de a mea, sar imediat să-i arăt cum stau lucrurile, cum am eu dreptate. Judec atunci când văd că cineva nu are aceleaşi valori ca şi mine- ca şi cum valorile mele sunt singurele valabile. Îmi zidesc cetatea de adevăruri şi de presupusă corectitudine şi aşa fug de realitatea unui contact emoţional real, în care pot să văd că celălalt e un om ca şi mine şi că e motivat de propriile lui lumini şi umbre, pe care eu, în cazul cel mai fericit, pot să le întrezăresc şi să le ating pasager, fără a înţelege pe deplin complexitatea şi frumuseţea vieţii lui- din care acum pot vedea doar un cuvânt, un comportament, o privire.

Cu cât a crescut în mine furia, judecata, învinovăţirea altora, cu atât am întâlnit în exterior mai mulţi oameni care mi-au reflectat exact această parte din mine- oameni detaşaţi, reci, cărora le place să aibă puterea şi să dea sfaturi, să îmi arate calea. Cu unii am reacţionat ca un animal rănit şi provocat, altora le-am spus stop, poate pentru prima dată în viaţa mea în mod matur. Acum găsesc moduri de a-mi spune şi mie cuvintele potrivite, dar mai ales de a-mi simţi emoţiile astfel încât să nu mai evadez în raţionalizare şi în judecată.

Am citit pe una din paginile mele preferate de astrologie despre conjuncţia Saturn-Pluto din 2020- ideea era că, până atunci, mecanismele prin care facem acum faţă problemelor noastre se vor descompune încet-încet prin transformări succesive până când realizăm că nimic din ce mergea înainte nu mai funcţionează. Nu mai merg alcoolul, superioritatea morală, co-dependenţa, furia, evadarea din realitate, izolarea, victimizarea…şi tot restul. Pier iluziile. Rămâne doar esenţa. Mie, una, îmi e teamă. Simt că ori mă schimb, ori că lucrurile se vor înrăutăţi până când nu vor mai avea cum. Şi schimbarea e un fel de moarte, dar mai blândă şi… de preferat.

Îmi simt umbra mai puternică decât oricând, doar că de data asta am prins-o: e la lumină. Văd cât de mult trăiesc în ego, cum judec, cum mă cred mai bună, cum simt că am un destin special, cum tânjesc după atenţie, cum una din cele mai mari dorinţe ale mele e să fiu admirată (poate pentru că mi-e teamă de alternativă: să mă simt iubită); văd cum merg pe stradă cu capul plin de fantezii repetitive de adolescent care încă se crede în centrul lumii; văd cum, rămasă în pană, îmi vine să mă îndrăgostesc şi să-mi fac altar pentru aproape oricine, doar să am ce venera; văd cum mă înfurii, reacţionez, atac, simt dispreţ şi plănuiesc răzbunare, văd cum parcă mi-am pierdut de tot răbdarea cu copiii, văd cum încă mă ghidez după presiunea închipuită a ce ar trebui să fac şi să îndeplinesc pe lumea asta în loc să-mi văd de treabă şi de fericire că şi copilul etern care sunt. Observ toate astea, fac efort să le dau curs din ce în ce mai rar şi acum înţeleg că nu pot să am toată cunoaşterea şi creşterea din lume aici şi acum, aşa cum îmi doresc (de obicei, Saturn se pricepe la a ne arăta asta; în Capricorn, şi mai mult) şi că e în regulă să fiu un proces în desfăşurare, chiar şi atunci- sau mai ales când- e o treabă murdară.

L-am visat pe Ramsay Bolton din Game of Thrones în ziua de după ce am scris postarea asta. Tocmai mă torturase repetitiv, dar acum eram amândoi într-o altă casă, într-o altă situaţie. Deşi eram puţin reticentă, nu mi-a fost foarte greu să glumesc cu el pe baza trecutului, să mă apropii de el ca un prieten, de pe aceeaşi frecvenţă. La un moment dat, am început chiar să mă îndrăgostesc de el. Mi se pare amuzant că gradul Eclipsei de mâine e gradul 11 din Rac: “Un clovn imită personalităţi cunoscute”. Umorul ca soluţie. Cam aşa a fost şi în visul meu. Umor şi un fel de pace prietenească încheiată cu traumele trecutului. Propria mea umbră, cele mai neplăcute părţi din mine (în vise, de obicei personajele reprezintă părţi din noi înşine) reflectate în faţa mea. Din interpretarea asta, pare că reuşesc în sfârşit să iubesc şi ce e mai întunecat din mine; din altă perspectivă, simt că rănile din vis sunt acolo de multe vieţi şi că, la un moment dat, va trebui să ajut la vindecarea lor lăsând în urmă “iubirea” asta nesănătoasă. Însă…poate mai târziu.

Imagine: Christian Schloe

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *