Poezie

dada #x

Celulo, prezenţa ta rectilinie promovează plăsmuiri obosite
cu narcise înlănţuite frecându-se descreierat de concepte şi de catedrale
Al nostru e rugul făinos al creşterii nostalgice spre primitiv
al nostru strănutul cochet al bronhiilor piezişe

Ocolit, împlinirea se frământă în slăbiciune
ţinând o pancartă – “lenea împodobeşte sfios pardoseala nemărginirii”
Ce lucioasă ţi-e sfârşeala, mănunchi de năzuinţă
Ce melancolie lucidă îţi incită grimasa
Mi-ai făgăduit evaporare şi descreşterea cuantică a ruinării
şi e de necrezut ce omenos te încoronează dezmorţirea

Pili-m-aş în răspântia dintre devotament şi viaţă lungă
Culca-m-aş în degetarul garoafei tale de săpun
Peţi-te-aş onorific cu lirismul unei împărătese gâdilite

Art by Hannah Höch

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *