Astrologie,  Blog,  Psihologie

Iunie-iulie 2019. Rac şi Capricorn

Foarte multe se întâmplă în momentul ăsta pe axa Rac-Capricorn. Mercur şi Marte sunt în Rac, în conjuncţie cu Nodul Nord şi în opoziţie cu Saturn, Pluto şi Nodul Sud din Capricorn, iar mie tot îmi vine să scriu despre aceste zodii, mai ales având în vedere că jocul lor e foarte evident în viaţa mea acum (am Ascendentul în Rac). Cele două semne reprezintă două tipuri diferite de energie: una nestructurată, fluidă, orientată spre emoţie şi una structurată, stabilă, orientată spre rezultate tangibile.

Fiecare dintre noi exprimă aceste două energii în mod diferit în viaţa sa. Cum avem opoziţii între cele două semne în acest moment, putem tinde să manifestăm părţile lor cele mai intense.

Racul la extremă/dezechilibrat poate să însemne:

  • a ne lăsa conduşi prea tare de emoţii, a lua decizii doar pe baza a cum ne simţim (de exemplu, “N-am chef să fac x lucru, deci n-o să-l fac”- deşi ştiu că m-ar ajuta)
  • a ne plânge de viaţa noastră, a ne complace, a bârfi în loc să acţionăm
  • a avea grijă de ceilalţi fără să avem grijă şi de noi înşine
  • a prelua stările emoţionale ale celor din jur
  • a le face pe plac celorlalţi doar ca să nu riscăm pierderea unei relaţii (de exemplu, a nu ne implica în luarea unor decizii alături de celălalt, ci a-i lăsa lui responsabilitatea, chiar dacă decizia luată nu ne e pe plac)
  • a strânge emoţiile înăuntrul nostru şi a le lăsa să iasă în mod pasiv-agresiv (de exemplu, nu îţi spun ce mă deranjează, ci fac o afirmaţie neclară din care tu ar trebui să înţelegi că sunt supărată sau merg şi mă plâng la altcineva

Capricornul la extremă/dezechilibrat poate să însemne:

  • a ne lăsa prea mult conduşi de raţiune, a lua decizii doar pe baza a ce e raţional şi folositor (de exemplu “Chiar dacă acum mă simt obosit sau trist şi aş avea nevoie de o pauză, trebuie să continui să muncesc/să fac x lucru”)
  • a nu vorbi despre cum ne simţim sau despre ce avem nevoie
  • a ne urma drumul şi a ne face treaba pe cont propriu, fără a cere sau a accepta ajutor
  • a nu fi receptivi la emoţiile celor din jur (de exemplu, a judeca pe cineva care spune că se simte rău, plânge sau vorbeşte despre nevoile sale, a pune limite de genul “Despre lucrurile astea nu vorbim”,  “Să nu exagerăm”)
  • a ne asuma prea mult responsabilitatea, acumulând resentimente legate de faptul că celălalt “nu face nimic”
  • a impune reguli şi limite, a da “ordine” în loc de a vorbi despre nevoile proprii (de exemplu, “De acum să nu mai faci x lucru”, “Aşa ceva nu se face”, în loc de “Mă simt… şi am nevoie de…”)

În dezechilibru putem să sărim de la o extremă la alta, spre exemplu de la exprimări intense de emoţii (tristeţe, furie) la retragere în sine şi la tăcere, de la muncă exagerată la compensare prin escapism (inerţie, adicţii).

Câteva moduri prin care putem să echilibrăm o energie de tip Rac:

  • a ţine un jurnal de gânduri şi de evenimente şi a vedea că, de multe ori, lucruri pe care le refuzăm din teama de schimbare ne fac să ne simţim mult mai bine după aceea (de exemplu, a ieşi în oraş, a merge la un eveniment, a ne asuma un risc). A “rescrie” un obicei nesănătos prin a începe unul nou, a persevera
  • a rămâne conştienţi atunci când ne plângem sau bârfim. Fără judecată sau auto-învinovăţire, cu paşi mici; putem să schimbăm ceva doar dacă mai întâi observăm şi acceptăm că există
  • a programa măcar un lucru zilnic pe care să-l facem pentru noi înşine, pentru bucuria sau relaxarea proprie
  • a rămâne conştienţi dacă preluăm starea emoţională a celor din jur şi a ne aminti că putem să rămânem centraţi în propriile emoţii, chiar dacă va dura ceva până când ne vom obişnui să ne ascultăm şi pe noi înşine. A exprima empatie fără să ne contopim cu emoţia celuilalt
  • a ne asuma responsabilitatea deciziilor pe care le facem, a trece prin filtrul nostru sfaturile de la ceilalţi şi a acţiona după cum decidem că e bine
  • a exprima ceea ce simţim şi ceea ce avem nevoie în mod direct (“Când faci x lucru, mă simt… Aş avea nevoie să faci …)- acceptând faptul că celălalt s-ar putea să nu fie capabil să ne îndeplinească cerinţele. A îndrăzni să fim vulnerabili. A ne oferi nouă înşine acele lucruri pe care ceilalţi nu ni le pot oferi mereu (siguranţă, validare emoţională, afecţiune, înţelegere).

Din experienţa mea de Rac la extremă pot să spun că îmi vine uneori greu să mă ţin de un program sau să fac ceva nou, mai ales când mă simt tristă, dar că încet-încet reuşesc şi se merită.

Mă observ atunci când mă plâng şi înţeleg că nu o fac pentru a manipula sau a obţine milă de la cei din jur, ci într-o încercare impulsivă de a obţine înţelegerea şi validarea emoţională pe care acum învăţ să mi le ofer şi singură.

Îmi vine greu să mă opresc din treaba de zi cu zi ca să-mi ascult corpul şi emoţiile, însă atunci când o fac, toate lucrurile pe care le fac după aceea au o încărcătură diferită, cu mai multă blândeţe şi prezenţă.

Am început să mă surprind simţindu-mă vinovată sau cerându-mi scuze degeaba, dintr-o vină închipuită mai mult decât reală; devenind tristă sau tensionată dacă cei din jur se simt astfel şi având impresia că eu trebuie să le “repar” emoţiile. Mă observ, încep să iau decizii diferite legate de cum (re)acţionez, las emoţiile fiecăruia în responsabilitatea sa.

Observ mai des atunci când tind să caut compulsiv sfaturi de la cei din jur, aşteptând ca cineva să-mi spună cum să acţionez. Iau decizii singură, asumându-mi că aş putea să greşesc.

Cel mai greu îmi vine să îmi exprim emoţiile în mod direct. De obicei, aleg să nu le exprim sau să o fac în scris. Mi-e teamă că dacă o să o fac faţă în faţă, o să-mi pierd controlul, o să tremur, o să plâng, nu o să mai fiu în stare să spun niciun cuvânt. Mi-e teamă că ceilalţi vor crede că emoţiile mele sunt exagerate şi că nu are sens să le simt; mi-e teamă şi mie că nu am dreptul să-mi doresc altceva sau să primesc ce am nevoie. Aici încă am mult de mers. Poate mai puţin decât cred…dar tot se simte ca un munte de urcat.

 

Câteva moduri prin care putem să echilibrăm o energie de tip Capricorn:

  • a practica conştienţă legată de modul în care ne simţim şi de ce avem nevoie pe parcursul unei zile, poate prin pauze în care respirăm adânc, ne mişcăm conştient, stăm cu noi înşine şi ne ascultăm corpul şi emoţiile
  • a vorbi despre cum ne simţim, a purta discuţii personale cu cei apropiaţi
  • a cere ajutor atunci când avem nevoie, a-l accepta atunci când e oferit
  • a rămâne prezenţi într-o conversaţie cu cineva apropiat, dispuşi să fim atenţi atât la emoţiile proprii, cât şi la ale celuilalt, a vedea că interpretările raţionale, regulile, sfaturile pot adeseori să pună o barieră între noi şi celălalt
  • a împărţi responsabilităţile, a delega sarcini când e nevoie
  • a ne exprima emoţiile şi nevoile într-o conversaţie, de exemplu “Mă simt neglijată sau tristă atunci când faci x lucru şi aş avea nevoie să faci y în loc de asta”, oricât de greu ar fi să stăm în această stare de vulnerabilitate; a accepta că celălalt are şi el limite şi nu poate să facă tot ceea ce credem noi că ar trebui; a ne oferi nouă înşine acele lucruri pe care ceilalţi nu ni le pot oferi mereu (apreciere, încurajări, limite sănătoase, respect)

Drum bun prin luna aceasta şi prin luna iulie, când cele două eclipse ale verii vor accentua şi mai mult energia acestor două semne. Le vom simţi mai ales noi, cei cu mult Berbec, Rac, Balanţă sau Capricorn în astrograma natală 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *