Poezie

Hai să nu ne liniştim

Dorinţa de a muri a 100 de vieţi
Dorinţa de a trăi a 100 de morţi
Vorbim despre durere ca despre vreme
Creem prognoza live
Vin peste noi învăţători cu umbre cât casa
Vin prin noi învăţători care suntem noi
Ce altceva să vină decât ce e deja
Crezi că ai putere? te-arunc la pământ şi bag cuţitul în tine
până-ţi curge toată înţelepciunea în pământ
de unde a venit
Nu sunt blândeţea întruchipată
Nu sunt tăcerea dintre furtuni
Toate vocile lor îmi fierb prin vene
Paşii lor mă înghit şi mă cresc
Eu nu mai sunt
Eu nici n-am fost
decât o cerere de pace amânată
de război
decât un sughiţ în mijlocul unei ceremonii
şi-o palmă trasă de dragul puterii
Acum vii tu să mă înveţi
ce-nseamnă eliberarea de frică
tu, care n-ai trăit în veci
într-un corp de femeie
care vrea să moară
doar ca să fie în siguranţă
Îndeplineşte-mi fantezia ultimă
O cameră plină de învăţaţi care tac dracului odată
şi ascultă
şi privesc prin inimă
În vecii vecilor amin

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *