Blog

De început

Bună, sunt Sorana şi sunt Taur cu Ascendentul în Rac- caut spaţii sigure unde pot să mă cuibăresc, fie că sunt ele locuri reale sau virtuale.

Cu astrologia m-am întâlnit acum patru ani, în mijlocul unei perioade dificile. Cu ajutorul ei am început încet-încet să găsesc noi sensuri, să interpretez şi să re-interpretez ce mi se întâmpla până când am dat de firul unei esenţe luminoase, indestructibile, pe care încă o pierd din vedere şi o regăsesc constant.

Astrologia ajută pentru că uneşte într-un tot simbolic experienţe care par aleatorii, rupte unele de altele. Le găseşte împletite pe acelaşi fir al personalităţii care vrea continuu să se actualizeze, să se împlinească. Prin ea, îmi reamintesc constant că viaţa nu e o linie ascendentă sau descendentă, ci o serie de cicluri, o linie ondulată care şerpuieşte când în sus, când în jos. Ritmul vieţii e similar cu ritmul naturii, toate sfârşiturile conţin sămânţa unui nou ciclu, iar fiecare bucăţică a vieţii are rolul ei, fie că ni se pare pozitivă sau negativă. Astrologia caută să reunească opusurile, să împace paradoxurile, să găsească centrul mandalei în care ne sunt trasate zilele şi să spulbere haosul ca fiind doar o iluzie. Cred că sunt multe alte instrumente care au acelaşi scop, dar mie ea îmi surâde cel mai mult.

Cu scrisul m-am împrietenit din copilărie. Am Luna, Venus şi Mercur în Gemeni, iubesc cuvintele şi jocul lor. De-a lungul timpului mi-am accentuat, dar mi-am şi luminat întunericul scriind, după regula “orice joc e un mod de autocunoaştere”.

Saga e numele meu preferat şi înseamnă “cea care vede” în limba nordică veche, fiind în acelaşi timp şi numele zeiţei poeziei şi a istoriei. În suedeza de azi, “saga” înseamnă poveste, iar în uz curent se referă la o poveste lungă, în etape, care vorbeşte despre evenimente conectate între ele. Mi s-a părut că se potriveşte cu astrologia, cu poezia, dar şi cu viaţa în general- o poveste în care fiecare dintre noi e erou în propria călătorie.

Cu diacritice, devine “şagă”, glumă. Din perspectiva unui copil sau a unui înţelept, viaţa e o glumă cosmică, un joc în care se pot întâmpla tot felul de lucruri, dar care rămâne triumfal prin faptul că mereu te poţi detaşa de el pentru a-l vedea aşa cum e: un joc. N-are rost să mă prefac, momentele în care reuşesc să am perspectiva asta nu-mi acoperă nici jumătate din viaţă, dar atunci când sunt, sunt cele mai luminoase.

Sper să te simţi comfortabil şi să regăseşti bucăţele din tine, mai mult sau mai puţin ştiute, printre rândurile de aici.

2 Comments

Leave a Reply to Daniela Grigoras Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *