• Poezie

    tablou

    zeu tomnatic,

    fruct copt până la refuz,

    aluneci spre amurg

    greu de timp

     

    îngenuncheat

    la altarul măştilor trecute,

     

    porţi oglinda chipului prezent

    de aur întărit

     

    gata! ce-ai lucrat vara nu mai poţi schimba.

    valuri de lumină îngheţate către cer

     

    dincolo de bine şi de rău:

    marea indiferenţă a faptului împlinit

     

    [Imagine: Diana Cancel]

  • Psihologie

    “A da sfaturi cuiva în dificultate e ca şi cum te-ai căca în sufletul lui”

    – o voce înţeleaptă, 2019

    Nu cred că e un scenariu necunoscut: mie, cel puţin, când îmi spune cineva o problemă cu care se confruntă, mi se declanşează imediat instinctul de a da sfaturi, de a ajuta.

    Problema e că “vreau să ajut” ţine de mine, de propriul meu complex de salvator şi nu de omul din faţa mea, care s-ar putea să aibă nevoie de un sfat, dar la fel de bine s-ar putea să aibă nevoie de ascultare sau de tăcere. Am fost învăţaţi (şi mai ales învăţate) să punem nevoile altora pe primul loc, iar asta duce de multe ori la un fel de cerc vicios în care încercăm să ne asumăm responsabilitatea pentru celălalt înainte să ne-o asumăm pentru noi inșine- apoi ne mirăm că nu funcţionează.

    Cred că povestea începe din copilărie, când, în loc să fie ascultaţi, copiii sunt adeseori sfătuiţi despre ce “trebuie” şi ce “nu au voie” să facă. Mai multe lucruri se întâmplă când folosim, ca părinţi, ca prieteni, ca parteneri sintagme de genul “Trebuie să…”, “Nu face x”, “Fă y lucru”:

    1- Presupunem că noi ştim mai bine ce se întâmplă în lumea interioară a celuilalt decât ştie el însuşi, ceea ce e fals.

    În cazul copiilor, dacă un părinte le spune ce “e bine” să facă, să creadă, să gândească, aceştia ajung să nu aibă încredere în propriile lor semnale interioare. Părintele e sursa siguranţei, a vieţii pentru cei mici; în ochii lor, el are adevărul suprem, egal cu supravieţuirea. Dacă părintele începe să vorbească despre cum ar trebui să se simtă copilul într-o situaţie (“Nu-ţi fie frică”), cum să gândească (“Gândeşte-te la lucruri frumoase, lasă prostiile”) sau ce să facă (“Ar trebui să mergi la x sau y şcoală”), atunci copilul îşi sufocă instinctiv vocea interioară care îi dă informaţii corecte, reale despre el însuşi: poate e speriat, poate e trist, poate vrea să devină antrenor de delfini, cine ştie. Doar el stie- şi are nevoie de ascultare, de ocazia de a spune ce are pe suflet fără să simtă ca vreo parte din el e de neacceptat.

    2- Cel sfătuit simte ruşine sau vinovăţie atunci când apare în el ceva care nu se conformează sfatului sau acelui “trebuie”.

    Dacă ni s-a spus de mici cum e normal să fim, iar noi am internalizat acele idei, ne vom simţi ruşinaţi de noi înşine când vom “ieşi din tipar”, vinovaţi că am făcut ceva nepotrivit, şi vom ascunde sub preş ceea ce ni se pare a fi cărbune, mizerie în noi- tocmai acele lucruri care ne fac, de fapt, cine suntem, moment cu moment. Asta duce la mai puţină autenticitate, mai puţină bucurie şi satisfacţie cu viaţa, mai puţină deplinătate.

    3- Comunicarea rămâne blocată (până când cineva face un pas diferit)

    Dacă îi dăm cuiva un sfat pe care nu ni l-a cerut, îi oferim de obicei două opţiuni de reacţie: fie a se conforma/a deveni submisiv, fie a se revolta/a face pe dos. De cele mai multe ori sunt oscilaţii între aceste două poziţii, dar ele au în comun un lucru: nici una nu permite o comunicare reală, autentică. Pentru a ne deschide în faţa cuiva avem nevoie să ne simţim în siguranţă. Instrucţiunile şi limitele, dacă nu sunt însoţite de ascultare şi de înţelegere, sunt ca un zid de piatră trântit între cele două persoane care ar vrea, probabil, să comunice mai autentic.

    4- Părţi din noi rămân ascunse, învelite comfortabil de critică şi de cerinţele pe care le proiectăm spre exterior. Rămâne un gol în cunoaşterea de sine pe care nu îl poate acoperi nimic altceva.

    Mi-am amintit de curând cum mi-am petrecut toţi anii de licenţă criticând, în sinea mea şi cu prietenii, abordarea strictă, pozitivistă, limitată a facultăţii. Am adunat multă frustrare fiind într-un loc care nu mi se potrivea…până mi-am dat seama că îmi venea, de fapt, ca o mănuşă. Şi eu sunt strictă cu mine însămi, şi eu îmi ignor adeseori emoţiile şi sufletul, închipuindu-mi că sunt un fel de robot care trebuie doar programat, nu şi iubit. Îmi alesesem locul perfect.

    Doar că, mulţi ani, nu mi-am dat seama de asta, n-am avut acces la informaţia aceasta atât de importantă despre mine pentru că am fost prea ocupată să învinovăţesc şi să critic ceva din exteriorul meu. E tare şmecher sufletul ăsta, cum îşi aruncă în exterior umbrele şi i se pare că e ceva în neregulă cu lumea, când de fapt îşi vede doar părţi din propriul sine în exil, prea sensibile, prea răni deschise ca să fie privite direct.

    Când dăm sfaturi altora, când le dăm instrucţiuni, când le interpretăm experienţa fără să ni se ceară acest lucru, proiectăm asupra lor ceea ce am vrea, poate, să ne spunem nouă înşine.

    Dacă până la sfârşitul vieţii o să scap de “trebuie”, de “nu e bine să…”, de ruşine şi de vinovăţie – şi de a le arunca asupra altora, dându-le sfaturi, încercând să-i salvez fără drept de apel- o să consider că am făcut un pas mare pentru sufletul meu. În acelaşi timp învăţ să spun “nu” atunci când primesc un sfat nedorit, chiar dacă celălalt nu e tocmai încântat de reacţia mea. Sper că tu, cel care citeşti asta, te joci deja/ din ce în ce mai flexibil şi mai permisiv printre regulile din tine <3

    Cu drag,
    Sorana

  • Astrologie,  Blog

    Interludiu (Fecioară)

    A fost zilele trecute un trigon foarte frumos între Mercur (comunicarea, învăţarea) şi Jupiter (progresul, oportunităţile) în semne de foc: un semafor cu verdele aprins, o şansă de a învăţa, de a trăi şi de a înţelege mai multe dacă profităm de oportunităţile care apar. Nu am scris despre el pentru că m-am privit cum am lăsat o oportunitate să treacă pe lângă mine, în timp ce vedeam clar cum astrele îmi spun “da, încearcă, e un moment bun”.

    Nu am încercat. M-am hotărât totuşi să postez, chiar dacă mai târziu, să ignor partea din mine care îmi spune să nu mai scriu în veci despre astrologie atâta timp cât nu reuşesc să o folosesc în viaţa mea. E acea voce critică, constant nemulţumită dacă ceva nu iese perfect, împingându-mă zi de zi de la spate să fac ceva, să nu stau degeaba, să mă dovedesc utilă. Iar rezultatele sunt “totul sau nimic”- ori reuşesc, ori nu. Văd cât de util e modul ăsta de a gândi atunci când îmi doresc atât de mult să reuşesc încât… nici nu mă apuc.

    Soarele a intrat în Fecioară; şi Marte, şi Venus sunt în această zodie, în conjuncţie, iar umbra Fecioarei e chiar acest spirit critic, tendinţa de a găsi nod în papură la orice, de a vrea să repare tot pentru ca lucrurile să fie fără cusur, acum. Lumina din spatele umbrei e aspiraţia Fecioarei spre un ideal, spre puritate şi spre perfecţiune. Cred că aceste lucruri sunt minunate şi că ne putem apropia de ele văzându-ne, pe drum, şi cioburile sparte, greşelile, imperfectiunile- fără critică, cu ochii unei mame blânde care îşi acceptă copilul necondiţionat înainte să-l ajute să-şi îndrepte calea… sau pur şi simplu să şi-o urmeze în continuare, având încredere şi în comorile, şi în obstacolele de pe ea.

    Poate că orice greşeală creează un nou drum în care circumstanţele îşi schimbă forma după deciziile pe care le luăm. În luna care vine îmi doresc să fiu cât mai blândă cu mine şi cu ceilalţi, tocmai pentru că ştiu cum tendinţa va fi de a (auto)critica, a simţi că e de datoria mea să fiu perfectă (inteligentă, muncitoare, spirituală sau mai ştiu eu cum) sau să rezolv problemele altora, apoi de a mă frustra când nu reuşesc.

    Reminder pentru perioada Fecioarei: suntem de ajuns, chiar aici şi acum, fie că suntem în activitate sau nu. Munca, învăţarea sunt mai frumoase dacă scoatem presiunea din ele. Avem deja ceea ce căutăm.

    Reminder 2: Nu e de datoria noastră să rezolvăm problemele nimănui sau să-l aducem pe “calea cea bună”, chiar dacă (sau mai ales) e cineva apropiat- un partener, o rudă, un prieten bun. Cred că oamenii care se acceptă cu adevărat pe ei înşişi nu simt nevoia să îi schimbe pe ceilalţi, nu dau sfaturi, ci doar împărtăşesc din experienţa lor, fără aşteptarea de a fi aprobaţi sau ascultaţi. E şi ăsta un drum lung.

    Reminder 3: Natura e superbă în această perioadă, cu o voluptate blândă de sfârşit de vară. Parcă ies zânele din ascunziş, acum că s-a copt destul viaţa ❤

    Cu drag,
    Sorana

  • Blog

    Blog de după eclipse

    E prima zi din august, ziua când, acum mulţi ani, părinţii mei s-au căsătorit (La mulţi ani lor!). Aseară am fost la un cerc de femei în natură – a fost minunat, o baie de susţinere- şi, la un moment dat, am tras fiecare câte o carte dintr-un set, iar mie mi-a ieşit cartea “Înger de familie”. Mesajul ei era legat de căsătorie ca echilibrul dintre feminin şi masculin (pe care îl căutăm adeseori în exterior, dar care e şi în interiorul nostru, ca o “primă căsătorie”) şi de familie ca prilej de învăţare a acceptării şi a iertării. “Acceptă de unde vii şi mulţumeşte că ai posibilitatea să mergi (alt)undeva”. Parcă aşa era mesajul. Mi se pare atât de important pentru o grămadă de lucruri prin care trec acum, dar pe care nu ştiu să le apuc de un capăt şi să le privesc cum se derulează. Încă e confuză priveliştea. Pot doar să mă uit în urmă la luna iulie care tocmai a trecut şi să văd cum m-a schimbat.

    După o perioadă în care am simţit foarte puternic singurătatea ca lipsă de susţinere emoţională, mi-am dat seama că am trăit până acum ca un copil, din mai multe puncte de vedere. M-am agăţat de cineva care mă făcea să simt că sunt în siguranţă şi că viaţa are sens şi fără care credeam că pur şi simplu o să mor (dar încă trăiesc, deşi simt că sunt o persoană pe care n-am mai locuit-o niciodată până acum). Am căutat, pe pilot automat, aprecierea tatălui meu pentru ceea ce făceam. Am rămas legată, ca un copil, de trecutul meu prin resentimente, judecată, tristeţe şi m-am pierdut prin (ne)prezent încercând să acopăr golurile cu tot felul de dependenţe. Îmi dau seama în continuare de lucrurile astea, încet, şi vreau să mă iert pentru fiecare moment în care uit. E normal. Vreau să îmi reprogramez creierul. Asta ia timp şi eşecuri.

    Îmi dau seama şi că nu îmi place să muncesc. Îmi vine greu să amân satisfacţia imediată pentru un scop pe termen lung. Dacă nu e mâncare, orgasm, joc, fantezie, scris sau astrologie, atunci e greu şi mă găsesc reîntorcându-mă la lucrurile astea din nou şi din nou atunci când e vorba să-mi asum mai multe responsabilităţi, să iau decizii, să fiu adult, să fiu mai conştientă. Sunt în mine mulţi copii care vor plăcere şi libertate şi atât.

    E în mine şi o parte care vrea doar să moară. Nu ştiu exact ce e cu ea, dar o am de mult (totuşi, nu de când eram copil) şi îmi spune uneori că nimic din toate astea nu au sens, se revoltă împotriva spiritualităţii, a sensurilor înalte, a eforturilor, poate de fapt impotriva presiunilor pe care le pun asupra mea să “evoluez”. Nu ştiu, poate o voi avea mereu. Dar, la fel cum e cu toţi copiii răsfăţaţi şi rebeli, cred că nu am de ales decât să trăiesc şi cu ea. Să ţin în braţe toate aceste părţi din mine şi să continui să fac ceea ce vreau să fac, deşi nu îmi place: să muncesc, să fac curat, să merg la magazin, să fac sport, să pun deoparte câţiva bani, să aleg mâncăruri mai sănătoase, să fac yoga, să respir adânc, să stau în linişte cu mine. Nu îmi plac lucrurile astea. Îmi plac plăcerea, uitarea totală de sine şi extazul cunoaşterii fără formă. Dar acum ştiu că ce îmi place nu e mereu şi bun pentru mine şi parcă simt cum câştig putere să fac şi alt fel de alegeri.

    În iulie am fost în depresie. Aşa am ajuns la cineva care mi-a dat informaţii pe care le aşteptam de ani întregi, informaţii despre vieţile mele trecute. Simţeam de mult timp că ceva e ciudat, dar n-am ştiut să pun piesele de puzzle împreună. Simţeam doar că “am probleme cu feminitatea” şi că “x e singura care mă înţelege”. Acum e prima dată când au sens, şi tocmai pentru că au atâta sens cred că e şi atât de greu. Am fugit multă vreme de adevăr, iar acum că a ieşit la suprafaţă, a dispărut şi confortul iluziilor.

    Nu ştiu cum vreau să arate viaţa mea de acum încolo. Îmi închipuiam până acum lucruri nerealiste. Speram că voi fi salvată de cineva sau de ceva sau că lucrurile vor merge doar spre bine, ca o linie ascendentă, dar am uitat de mine şi de cum îmi creez pas cu pas realitatea.

    Asta am creat acum. Am scăpat şi de iluzia că am dat-o în bară la locul de muncă pentru că “ceilalţi sunt”- autoritari, cu probleme, dezorganizaţi sau mai ştiu eu cum. Şi iluzia asta a fost confortabilă, mi-a permis să nu-mi recunosc propriul eşec în a fi asertivă, decisă, puternică. Cum să fi fost, dacă încă simţeam că sunt conectată la oamenii importanţi din viaţa mea ca la un tub de oxigen? Cum să fiu asertivă dacă simţeam că pur şi simplu nu sunt? E în regulă acum, am văzut-o şi pe asta şi simt că sunt puţin mai pregătită pentru data viitoare.

    Altă iluzie era aceea că voi merge în curând la cursul de psihoterapie integrativă şi voi deveni psiholog. Altă iluzie era aceea că voi deveni astrolog şi că asta mă va satisface complet. Tot cu ajutor am dat cortina deoparte şi am văzut că acum am nevoie să lucrez cu copii, începând din nou de la 0, oricât de greu ar fi asta pentru nerăbdarea si pentru aşteptările mele. Mă dezbrac şi de fantomele astea şi sunt recunoscătoare că am ocazia, în viaţa asta, să fac paşi spre vindecarea energiei mele feminine cu ajutorul celor mici, pe care sper că îi pot şi eu ajuta cum ştiu <3

    Simt din modul în care scriu că încă sunt rece cu mine. Parcă abia am început să învăţ blândeţea, să simt că nu totul e o cursă sau o competiţie (deşi şi ele îmi plac, iar asta e în regulă). Paşi mici, mici, mici cu mici stropi de răbdare, de bucurie şi de disciplină. Luna asta am învăţat multe, e timpul să mă şi bucur de ele ^_^

  • Astrologie

    LUNĂ NOUĂ ÎN LEU, 1 AUGUST, 06:11

    1. Luna Nouă în Leu

    Momentele de Lună Nouă sunt începuturi ale unui nou ciclu, momente de incertitudine în care abandonăm vechiul şi ne îmbarcăm într-o nouă călătorie. Nu ne dăm seama exact ce simţim sau ce se află “după colţ”, însă simţim că urmează o nouă perioadă de creştere. De aceea se spune că, de Luna Nouă, ajută să ne setăm intenţiile pentru următoarele 2 săptămâni (până la Luna Plină următoare) sau 6 luni (până la Luna Plină în acelaşi semn, în cazul de faţă, Luna Plină în Leu). Acum sunt acele momente de întuneric în care putem planta ceva nou care va înflori odată cu lumina crescândă a Lunii.

    După ce am avut două eclipse în luna iulie în semnele mai introvertite şi serioase ale Racului şi Capricornului, Luna Nouă din Leu vine cu o energie proaspătă, jucăuşă. Racul reprezintă perioada copilăriei mici, când avem nevoie de siguranţă, de ingriire şi de multă iubire de la părinţi pentru a creşte şi a deveni încet-încet noi înşine.

    Leul, în schimb, reprezintă acea perioadă a copilăriei în care personalitatea noastră se formează mai clar, ajutându-ne să ne diferenţiem de familia de origine. Mama şi tata nu mai sunt centrul universului, începem să ne individualizăm, să căutăm compania copiilor de aceeaşi vârstă, să avem propria lume. E perioada când jocul, bucuria, orientarea spre sine, acel “vreau” omniprezent sunt la putere. Dacă anul astrologic ar fi un copil, noi ne-am afla exact în această perioadă. Poate unii dintre noi simt că abia acum a început cu adevărat vara ^_^

    În perioada din jurul acestei Luni Noi, putem trăi un nou început în ceea ce priveşte distracţia, romantismul, iubirea, jocul, creativitatea, educaţia, relaţia cu copiii. Semnele fixe (Leul, Taurul, Scorpionul, Vărsătorul) pot simţi cel mai puternic această influenţă, mai ales dacă există planete în jurul gradului 8 al acestora.

    Simbolul sabian al gradului eclipsei este “Sticlari dau formă unor vaze superbe cu ajutorul respiraţiei lor controlate”. Semnificaţia este cea a transformării, a intensităţii creative, a folosirii resurselor vitale, spirituale (respiraţia) pentru a crea ceva cu adevărat minunat. Ce vreau să creez în această perioadă? Ce îmi aduce bucurie?

    2. Nuanţe cosmice

    Luna Nouă are loc într-o conjuncţie cu Venus, planeta iubirii. Orice începe acum este strâns legat de iubire, în diverse forme: creaţie din iubire, iubire faţă de creaţie, iubire faţă de partener, faţă de copii, iubire pentru viaţă. Nu e o iubire spirituală, care transcendende timpul, spaţiul şi obstacolele, ci una cât se poate de pământească, născută din atracţia faţă de ceea ce ne aduce plăcere, bucurându-l pe acel copil interior care acum are ocazia să se manifeste.

    Cred că momentul prezent ne aduce cel mai mult către iubirea de sine- acea apreciere a talentelor proprii, a modului unic în care Dumnezeu se manifestă aici şi acum prin acest corp, prin această personalitate, prin acest “eu”.

    Această Lună Nouă este şi în cuadratură cu Uranus, planeta independenţei, a libertăţii, a inovaţiei. Ea îi reprezintă şi pe cei “neadaptaţi”, cărora le e dificil să se integreze într-un grup, fie din încăpăţânare sau excentricitate, fie din cauza faptului că sunt cu un pas înaintea timpurilor lor. Poate că unii dintre noi simt că “nu aparţin” (unui grup mai mic sau mai mare) în această perioadă. Poate că alţii tocmai îşi găsesc, prin ceva provocări sau schimbări bruşte, un grup care se potriveşte idealurilor lor. Oricum ar fi, suntem încurajaţi să nu fim altceva decât ceea ce suntem, să nu încercăm să ne prefacem doar de dragul de a le face pe plac altora, ci să găsim bucuria în a merge pe propriul drum, având încredere că oamenii potriviţi vor veni spre lumina noastră.

    Luna Nouă este, de asemenea, în trigon cu Chiron din Berbec şi cu Jupiter în Săgetător. Prin creativitate, prin autenticitate, prin joc şi plăcere putem să ajutăm la vindecarea unor răni legate de ego sau de partea noastră masculină. Poate că ni s-a spus că nu suntem destul de buni, destul de frumoşi, destul de …”destul”. Poate că am rămas cu ideea că trebuie să “avem talent” ca să cântăm, ca să pictăm, ca să scriem, ca şi cum creativitatea e ceva rezervat doar unei elite de oameni cu daruri speciale. Acum e momentul să deschidem un nou capitol în care creştem şi explorăm, în care suntem noi înşine şi ne iubim chiar dacă ne e teamă că suntem ridicoli, prea copilăroşi, prea ţipători, prea dramatici, prea “dornici de atenţie”- etichete pe care ceilalţi ni le-au pus, poate, în lupta proprie cu frustrări din trecut.

    Un nou început poate veni în mod brusc, prin răsturnări de situaţie; ne poate lărgi orizonturile în moduri la care nu ne-am fi gândit, ne poate aduce abundenţă sau poate amplifica ceea ce există deja (fie că e vorba de ego, de distracţie, de sensibilitate la critică, de impulsivitate, de entuziasm). Ajută să facem paşi spre schimbare din proprie voinţă, să curgem cu energia acestui moment. În acelaşi timp, fiind vorba de atât de mult Foc în această perioadă, ajută şi să reflectăm înainte să ne aruncăm cu capul înainte, să nu facem schimbări doar de dragul schimbării, să discernem care dintre riscuri sau salturi merită cu adevărat. Dacă ne simţim mai agitaţi, mai nesatisfăcuţi zilele acestea, poate fi un semnal că avem nevoie de mai mult. Pare că Universul ne poate oferi în această perioadă oportunităţile pentru acel “mai mult” pe care îl dorim ^_^

    3. Pentru fiecare semn…

    Berbec/Ascendent în Berbec: un nou început pentru copilul interior, o nouă etapă în dragoste, în creativitate, în relaţia cu copiii; poate un nou hobby; mai multă încredere în sine şi în drumul propriu, apreciere de sine

    Taur/Ascendent în Taur: un nou început în familie, diferenţiere faţă de familia de origine, o nouă etapă pentru copilul interior, independenţă, încredere, resurse interioare bogate; siguranţa interioară şi intimitate cu sine şi cu cei dragi (independenţa reală poate duce la mai multă intimitate)

    Gemeni/Ascendent în Gemeni: un nou început în comunicare, a vorbi din inimă, cu încredere; oportunităţi legate de relaţii, vindecarea rănilor legate de comunicare sau de integrarea într-un grup; un nou început în educaţie, iubire de cuvinte şi de cunoaştere

    Rac/Ascendent în Rac: un nou început financiar, un nou mod de a câştiga bani făcând ceva plăcut, creativ; o perioadă bună la muncă, mai multă încredere în abilităţile proprii, aprecierea experienţei de a fi în propriul corp; o nouă investiţie, o nouă etapă în modul în care ne bucurăm de simţuri

    Leu/Ascendent în Leu: un nou început într-un anumit domeniu al vieţii, a păşi prin viaţă cu mai multă încredere şi bucurie; o schimbare de look, o nouă etapă în drumul propriu, mai multă apreciere de sine, atractivitate, putere de a atrage ceea ce ne dorim în viaţă

    Fecioară/Ascendent în Fecioară: o nouă etapă în ceea ce priveşte lumea interioară, probele şi suferinţele, conectarea cu divinitatea/cu ceva mai mare decât sine; o nouă etapă în vindecare, în iubirea şi în compasiunea pentru ceilalţi

    Balanţă/Ascendent în Balanţă: un nou început în ceea ce priveşte prieteniile, grupurile; relaţionare mai autentică, mai din inimă cu cei din jur, curajul de a fi original, poate un nou grup sau o persoană care ne ajută pe drumul nostru; vindecarea rănilor din relaţii

    Scorpion/Ascendent în Scorpion: o nouă etapă în carieră sau în imaginea publică; poate o poziţie de lider sau o schimbare în modul în care ne percep ceilalţi; un job mai autentic, curajul de a merge pe drumul nostru; vindecarea relaţiei cu colegii de muncă

    Săgetător/Ascendent în Săgetător: o nouă etapă în studii sau în relaţia cu străinătatea; o nouă călătorie, un curs, o practică spirituală; curajul de a ne susţine propriile păreri şi credinţe în faţa altora, încredere în sine, în visele, în libertatea şi în puterea de creaţie proprie

    Capricorn/Ascendent în Capricorn: o nouă etapă în ceea ce priveşte banii altor oameni (finanţele împărtăşite cu partenerul, banii primiţi sau datoraţi), resursele profunde (emoţii, impulsuri, dorinţe, traume) sau sexualitatea; mai mult curaj pentru a fi vulnerabili şi pentru a împărtăşi lucruri cu ceilalţi; vindecarea unor răni legate de relaţii

    Vărsător/Ascendent în Vărsător: un nou început în relaţii şi în parteneriate; poate o nouă relaţie sau o nouă etapă în relaţia existentă; mai mult curaj, mai multă generozitate, iubire, plăcere; vindecarea unor răni legate de comunicare

    Peşti/Ascendent în Peşti: o nouă etapă în munca zilnică sau în sănătate; poate un nou post la muncă, noi obiceiuri sănătoase (mâncare, sport); curajul de a fi noi înşine la muncă, de a fi mai autentici şi mai generoşi cu colegii; oportunităţi la muncă, vindecarea relaţiei cu corpul fizic

    [Imagine: Jimmy Lawlor]