Poezie

leagăn

mănânc ciocolată noaptea pe străzi întunecate
din trotuar iese o mână care mă mângâie pe cap
cu blândeţea unei mame care-şi ţine în braţe copiii
(unul din carne şi oase, unul din amintire)
şi le dă să mănânce din inima ei
neîmpietrită de durere
nesecată de iubire
mereu deschisă şi arzând

mă simt şi eu ca un copil
extenuat şi gata să mă încred
în toate formele lumii,
dincolo de umbre
sau tocmai datorită lor

din trotuar iese un capitol
pe care cineva a început să-l citească
acum douăzeci şi cinci de ani
dintr-o poveste mult mai mare

şi mă-nveleşte,
respirând asupra mea
îmbrăţişarea milenară
a tuturor mamelor din care m-am născut vreodată

Photo by luizclas from Pexels

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *