• Poezie

    peşteală

    mă-mbrăţişează somnul lumii
    într-o dimineaţă cu coroană de soare

    acum, ramurile se ondulează pe ascuns
    spre un centru nevăzut

    dar peste câteva cercuri
    ne vom trezi dincolo de răsărit
    atât de lipiţi de trunchiul unui vis

    încât ne vor creşte şi nouă rădăcini
    drept până în mijlocul clipei

    Photo by Francesco Paggiaro from Pexels

  • Poezie

    leagăn

    mănânc ciocolată noaptea pe străzi întunecate
    din trotuar iese o mână care mă mângâie pe cap
    cu blândeţea unei mame care-şi ţine în braţe copiii
    (unul din carne şi oase, unul din amintire)
    şi le dă să mănânce din inima ei
    neîmpietrită de durere
    nesecată de iubire
    mereu deschisă şi arzând

    mă simt şi eu ca un copil
    extenuat şi gata să mă încred
    în toate formele lumii,
    dincolo de umbre
    sau tocmai datorită lor

    din trotuar iese un capitol
    pe care cineva a început să-l citească
    acum douăzeci şi cinci de ani
    dintr-o poveste mult mai mare

    şi mă-nveleşte,
    respirând asupra mea
    îmbrăţişarea milenară
    a tuturor mamelor din care m-am născut vreodată

    Photo by luizclas from Pexels

  • Poezie

    clipire

    port o pisică pe spate

    oriunde aş merge,

    îi atârnă coada până în miezul pământului

    şi se încolăceşte în jurul pântecului

    în care spiritul devine materie

    eu privesc altundeva- spre orizont

    spre limbile scoase ale câinilor

    spre cuvintele care ţi se nasc

    din vârfurile degetelor

    şi-mi fac un zeu din lumina care curge

    printre numerele împletite în părul tău

    privesc naşterea zeului,

    iar zeul îmi priveşte privirea

    până când lumea întreagă devine un ochi imens

    deschis larg

    şi clipind spre sine

     

    Photo by Marianna Mercado from Pexels